Familii maramureșene: Anderco de Homorod și urmașii

• Despre Alexandru Cuza Anderco de Homorod (1869 – 1949), primar al Borșei, senator.
• Despre Ioan Artemie Anderco. Jurnalul și necrologul său.
• Despre originea părinților savantului maramureșean Artur Coman.
• Medicul Ivan Dan și ofițerul Artur Dan de Apșa, doi dintre iluștrii nepoți ai preotulului Alexiu Anderco de Homorod, din Borșa.
• Ilie Lazăr, eroul Naţional al Maramureşului, și legătura cu familia Anderco de Homorod. 

Despre Alexandru Cuza Anderco de Homorod (1869 – 1949), primar al Borșei, senator

A fost unul dintre fii preotului Alexie Anderco de Homorod și al Anei născută Mihalyi de Apșa. A primit acest prenume de la tatăl său în amintirea fostului domnitor al României - Alexandru Ioan Cuza (1859-1866).

A fost un mare proprietar, înființează prima fabrică de cherestea, unde muncitorii vor deține cărți de muncă. Alexandru Cuza s-a remarcat ca un bun gospodar, astfel că borşenii l-au ales timp de 25 de ani primarul localității. În acest timp construiește sediul primăriei (1899), podul de fier peste râul Tâșla, o infimierie pentru bătrânii săraci, o școală, poșta din centrul Borșei.  A construit prima casă de cultură - „Casă Națională”, în Gura Repezii, la 1930 (dărâmată în perioada comunistă), pentru emanicparea țăranilor și promovarea culturii. 

A fost căsătorit cu Vasilica Danci și au avut împreună 6 copii: Grigore, Anuca, Duca, Marioara, Cuza jr. și Artemie.

- A fost membu al „Asociațiunii pentru cultura poporului român din Maramureș”.

- 1912 - A fost membru fondator al Băncii „Maramureșana” din Sighet, banca acorda împrumuturi avantajoase pe termen lung pentru ţărănimea dornică să-şi recupereze pământurile străbune din mâinile străinilor. Preşedintele băncii a fost marele patriot român Simeon Balea, paroh în Săpânţa. 

- În 1918, înainte de Marea Unire de la Alba Iulia, la care a participat, a fost primul primar maramureșean care a arborat drapelul românesc pe sediul primăriei.

- Donează suma de 100.000 de coroane, pentru funcționarea Consililului Provizoriu al Sfatului Național Român și deplasarea Delegației Maramureșului la Alba Iulia. Prin acest dar princial domnul Alexandru Cuza Anderco a intrat în şirul marilor mecenaţi români.

- Vezi și: Alin-Spiridon Pralea, CONTRIBUŢIA LUI ILIE LAZĂR LA MAREA UNIRE, memorii-documente, Sighetu Marmaţiei, 2018, p. 20. - vezi pdf. 

- În 1919 va fi ales primul senator de Maramureș, în parlamentul din Bucureşti.

- A fost președintele Partidului Național Țărănesc din Maramureș, în timp ce vicepreședinte era Ilie Lazăr - vezi IMG din Ziarul Dreptatea, octombrie 1931.

- Comuniștii l-au declarat chiabur. De altfel, aceștia au încercat să șteargă numele acestei familii din istoria Borșei. Familia Anderco, zicea un secretar de partid, trebuie să dispară cu numele din Borșa. (Nicoară Mihali, Borșa: Oameni de seamă, 2011, p.11)

...

Despre Ioan Artemie Anderco. Jurnalul și necrologul său.

În aceste câteva zile am dat peste o serie de documente legate de Artemie Anderco, extrem de relevante, scanate după sursele vremii. Jurnalul său, publicat de Nicolae Iorga la 1934 și necrologul său (img 4, reprodus și în text), apărut în Gazeta Transilvaniei, 1877, anul 4, nr. 66.

PDF - Nicolae Iorga: Artemie Anderco. Jurnalul său (Vălenii de Munte, „Datina românească", 1934)

https://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/72827/1/BCUCLUJ_FG_273545_1934.pdf

La prima tipărire a Jurnalului lui Ioan Artemiu, Nicolae Iorga îl asemăna cu Ion Codru Drăguşanu, considerîndu-l singurul scriitor autentic din Maramureşul secolului XIX.

Mihai Marina, în cartea „Maramureșeni, portrete și medalioane”, Editura Dragoș Vodă, 1998, consideră că prin moartea mult prea timpurie a lui Artemie Anderco, la doar nici 24 de ani, literatura română a pierdut un mare scriitor virtual, al Maramureșului, singurul scriitor adevărat pe care l-ar fi dat în ultima sută de ani, până la cei din zilele noastre (...).

Ioan Artemie Anderco (16 februarie 1853 - 5 august 1877) era cel dintâi din cei opt copii ai lui Alexiu Anderco de Homorod (1821-1884, paroh greco-catolic în Borşa şi protopop al Vişeului, căsătorit cu Ana Mihaly, din familia Mihalyi de Apșa (verișoară cu Gavrilă Mihalyi senior, n.n). Despre acesta am pomenit într-o postare precedentă, legată de personalitatea lui Artur Coman, nepotul lui Alexiu Anderco, fiul lui Ioan Coman și a Floarei Anderco.

Ioan Artemiu, căruia, deşi tradiţia familiei l-ar fi îndreptat către teologie, tatăl i-a dat libertatea de a-şi alege drumul în viaţă. Primind o bursă din partea vestitei Societăţi „Transilvania”, Artemie va studia în străinătate medicina, la Torino și Roma, dar care va avea parte de un destin tragic: o moarte prematură, la 24 de ani, curmă un parcurs literar care devenise deja promiţător.

- vezi pdf : Acta Musei Maramorosiensis, Anul 2006, nr. V.

Ilie Dăianu menţiona în 1900 de existenţa unor opt caiete scrise în limba română și două scrise în limba maghiară. Acestea au fost descrise în amănunţime de Ilie Dăianu, în conferinţa pe care i-a dedicat-o cu patru ani mai târziu, în 1904, în şedinţa din decembrie a Despărţământului Astrei de la Cluj, în faţa unui numeros public, și publicată în cele două reviste „Răvaşul” şi „Luceafărul”. 

- vezi Gazeta Transilvaniei, Anul 1905, nr.  33 - 37 (Sursa pdf: Arcanum.com/ro, necesită cont de utilizator).

Nicolae Iorga a intrat în posesia mai multor jurnale, realizând din acestea un volum extrem de interesant intitulat „Un student în străinătate acum o jumătate de veac: Artemie Anderco. Jurnalul său”, care  cuprinde notaţiile sale din anul de dinaintea morţii sale, un an dens în evenimente culturale în viaţa sa personală: studii şi călătorii, cu alte cuvinte o viaţă intelectuală deosebit de intensă, punctată uneori de presimtiri morbide. 

Artemie Anderco gândea cu profundă seriozitate, studia și avea ceva de spus. Vârsta la care a scris, până la 24 de ani și faptul că fiind student la medicină, era ocupat cu cursurile, studiile, lucrările practice în spitale etc. Iar ceea ce ce scria era doar un jurnal în care-și nota impresiile, gândurile sentimentele - totul pentru el însuși - deci lucrare de intimitate, nu destinată publicării. (Mihai Marina, „Maramureșeni, portrete și medalioane”).

În memoria sa, în aproape fiecare familie descinsă de la surorile căsătorite Dan, Coman, Man, Mihali, sau frații Abel, Aurelian, Cuza, precum și a altor rude, a existat un vlăstar care a purtat numele său, Artemiu/ Artemie. Dintre aceștia, îl amintesc pe Artemiu Anderco (1882 - 1932), delegat cu credențional la Marea Adunare de la 1 decembrie 1918, născut la Odoreu, jud. Satu Mare. A ajuns preot greco-catolic la Ieud, Biserica din Deal, unde va descoperi în anul 1921 „Codicele de la Ieud” sau „Zbornicul de la Ieud”, una dintre cele mai vechi cărți religioase românești, care datează din 1391-92 (după unele surse). Exemplarul original se află astăzi la Biblioteca Academiei Române.

Mai multe detalii despre personalitățile Alexie Anderco, Artemie Anderco și Alexandru Cuza Anderco, primar al Borșei, vă recomand cartea: „Borșa: oameni de seamă”, Nicoară Mihali, Editura Casei Corpului Didactic, Baia Mare, 2011, aflată pentru împrumut la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare. (Img 3, coperta spate).

...

Despre originea părinților savantului maramureșean Artur Coman

Am studiat recent Istoria Familiei Koman de Moisei, scrisă de ing. Artur Coman. Știam despre autor, reputatul savant și botanist maramureșean, că s-a născut la 15 aprilie 1881, în familia preotului Ioan Coman, și a fost căsătorit cu una dintre fiicele lui Alexiu Anderco de Homorod. Multă vreme am crezut că era vorba despre Emilia Anderco! De asemenea, Artemie Anderco descria familia preotului Alexiu Anderco din Borșa astfel: „A crescut şi măritat patru fete – tuspatru preotese: Isabela Dannu, Iulia Manu, Emilia Coman, Anița Mihali, a crescut şi creşte patru feciori și o fetiță: Floricica, Artemiu (eu adecă), Aurelian, Abel, Cuza-Coriolan", eram convins că Emilia a fost mama savantului Artur Coman. 

Dar! În momentul în care am descoperit pe Arcanum.hu matricola de deces a altui Ioan Coman (m. 12.11.1905), căsătorit cu Emilia Anderco, la mormântarea căruia participă și soacra, văduva Ana Mihalyi de Apșa, soția lui Alexie Anderco, mi-era clar că deja eram total confuz... (Img. 4)

Cât de ușor am reușit să cad în capcana „Comanilor”! A originii autentice a părinților lui Artur!

Nici arborele genealogic (Img. 5) prezentat de Alexandru Filipașcu în cartea „Patronime maramureșene: genealogia familiei de Dolha și Petrova" nu ajută, deoarece nu era prezent niciunul dintre acești doi Ioan Coman... să fi fost omis cu bună știință Al. Filipașcu?

Și, totuși, în matricola de deces erau trecuți frații: Iuliu, Ion (Gheza), Alexandru, Andrei - copiii lui Andrei Coman (de pe linia Coman de Moisei, întemeietorii Mănăstirii de la Moisei), căsătorit cu Maria Man, din familia preoțească Man de Șieu. Mai precis, a preotului Ioan din Strâmtura, bunicul nu mai puțin celebrilor Irinia Man, care va ajunge soția marelui latifundiar din Vișeu de Sus, Pop Șimon, și a lui Zoltan "Zizi" Man, care va deveni prefect al Maramureșului în 1937. Despre această familie am scris acum un an, după o incursiune fulminantă la Vișeu de Sus și pe Vaser, pe site-ul bibliotecii județene.

În cele din urmă, după o cercetare temeinică a revistei Acta Musei Maramorosiensis, nr. IV, an 2006, din Sighet, dedicată marelui savant Artur Coman, mi-a revenit inima la loc! Nu era vorba de Emilia, ci de Floare! Floricica, din aceeași familie Anderco, căsătorită cu un alt Ioan Coman (n. 18.04.1852 – m. 28.01.1918), preot în Vișeu de Jos, de pe o altă linie a familiei Coman de Moisei –  img 03. Căci Floare Anderco nu era inițial în povestea familiei... Și, o coincidență enormă de nume a celor doi preoți, Ioan Coman!

La vârsta de 5 ani, Artur Coman știa să scrie și să citească, primul dascăl fiind bunicul său Alexie Anderco, care l-a învățat alfabetul după o metodă originală, scriindu-i pe rând literele pe ușile încăperilor, unde îl trimitea în semn de joacă pe micuțul Coman ca să le recunoască.

Până la moartea sa, la vârsta de 90 de ani, reputatul botanist a îmbogățit enumerarea florei Maramureșului cu aproximativ 600 de specii și a alcătuit un ierbar de aproximativ 20.000 de coli, aflat în custodia Muzeului Maramureșean din Sighet.

A botezat subspecia ”Florae Andercoianus Coman” în memoria mamei sale, Florea Coman.

...

Medicul Ivan DAN și ofițerul Artur DAN de Apșa, doi dintre iluștrii nepoți ai preotulului Alexiu Anderco de Homorod, din Borșa

În familia preotului gr.cat. Vasile Dan de Apșa și a Isabelei Anderco se nasc 8 copii, printre care strălucitul medic de mai târziu al Maramureșului, Dan Ivan, și ofițerul decorat de către Regele Ferdinand, Artur Dan de Apșa.

Dr. Ivan Dan ( n. 19 aprilie 1882, Borşa – d. 23 septembrie 1974, Vişeul de Sus). Medic primar al Judeţului Maramureş la 1919

A urmat Facultatea de Medicină din Viena (1900-1906) și Academia Medico-Militară din Viena (1906-1908), devenind doctor în medicină. După declanșarea Primului Război Mondial a fost mobilizat ca doctor-militar cu gradul de maior, fiind numit comandantul Spitalului Militar din Knittelfeld, spital cu 5000 de paturi, cel mai mare din Europa la vremea respectivă. S-a evidențiat în timpul epidemiei de holeră din 1916, care a izbucnit în capitala Imperiului Austro-Ungar, fapt pentru care i s-a acordat Ordinul ,,Signum Laudis”. După război, a fost invitat să-și continue activitatea în Viena, în cadrul Facultății de Medicină, dar a refuzat pentru a se întoarce în țară ca medic în plasa Dragomirești. 

A luat parte la combaterea epidemiei de tifos exantematic din Maramureș, ajungând să se îmbolnăvească el însuși în cele din urmă. 

- 1919-1937 - a fost membru în Comitetul județean al P.N.Ț Maniu. În această perioadă ocupă și funcția de președinte al Camerei Agricole.

- 1920 - va lucra ca medic la Vișeu de Sus unde modernizeazǎ un cabinet medical dupǎ experiența din Viena. "Ajunge sǎ cunoascǎ în profunzime și sǎ ajute zi și noapte populația zonei - agricultori, muncitori forestieri, pǎstori, meseriași, negustori. Aici și-a câștigat respectul și dragostea a zeci de oameni care îl ascultau ca pe un pǎrinte." (Între râuri: ghid turistic şi monografie despre Vişeu de Sus).

- 1938 - scrie o scurtǎ monografie a localitǎții Vișeu de Sus. 

- 1946 - a fost delegat la alegeri din partea PNȚ, motiv pentru care a fost arestat în 1947, timp de 4 luni.

- 1947 - este închis ca deținut politic la închisorile de la Gherla și Sighet, unde este bǎtut și maltratat, supus la grele și istovitoare interogatorii timp de 2 zile.

- 1952 - i-a fost fixat domiciliu obligatoriu la Spitalul din Vișeul de Sus, unde ocupa funcția de director adjunct și la casa din str. Bogdan-Vodă nr. 3. Dosarul de anchetă al medicului, întocmit în anul 1953, consemna că acesta în timpul anchetei s-a comportat liniștit, disciplinat, recunoscând în bună parte activitatea depusă în PNȚ. Este inteligent, bine pregătit ca medic, cult, calm, cu multă stăpânire de sine. Este capabil de a se încadra în solda serviciului de spionaj, fiind un admirator al culturii și științei americane.

Distincții primite: Ordinul "Coroana României", de douǎ ori "Meritul Sanitar clasa a-I-a" conferit sub regim comunist când va fi vreme îndelungatǎ și directorul policlinii nou înființate la Vișeu de Sus. Azi aceastǎ policlinicǎ îi poarta numele: Policlinica Dr. Dan, de pe strada Spiru Haret, Vișeu de Sus. O altă distincție însemnată a venit din partea Facultatății de Medicinǎ din Viena care i-a conferit "Diploma de Aur" la jubileul de 50 ani de la terminarea facultății.

Dr. Ivan Dan a fost căsătorit cu Maria Pop, fiica preotului din localitatea Apa (comitatul SatuMare) și au avut împreună șapte copii: Maria, Elza, Isabela, Olga, Ivan, Sever și Elvira.

Sursa: 

- „Între râuri : ghid turistic şi monografie despre Vişeu de Sus”, Monografie de Nicoară Mihali, Baia Mare, 2001.

-  „Medici şi farmacişti din Maramureş : mic dicţionar”, de Felix Marian, Baia Mare, 2006.

- „Contemporani cu Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Contribuţia maramureşenilor la săvârşirea şi desăvârşirea Unirii”, Baia Mare, 2018.

...

Ofițerul maramureșan Artur Dan de Apșa. De la loialitatea dinastică la România Mare, de dr. Ovidiu Muntean

Provenind dintr-o veche familie din Maramureș, Artur Dan de Apșa a scris note si însemnări privitoare la ascendența, educația și formarea sa precum și despre campaniile la care a participat în Marele Război. 

Bunicul său dinspre mamă, Alexiu Anderco, a fost preot și protopop în Borșa, demnitate ocupată ulterior și de tatăl său, Basiliu Dan. O figură binecunoscută în epocă a fost și unchiul său, Ioan Artemiu Anderco, cu studii de medicină la Paris, Roma și Torino, autorul unui interesant Jurnal publicat în perioada interbelică de Nicolae Iorga.

Ofițer de carieră devotat, Artur Dan fost decorat de mai multe ori în război, perioadă în care a luptat în armata austro-ungară, inițial pe frontul balcanic împotriva sârbilor și apoi în Galiția. Aici a fost luat prizonier de ruși și internat într-un lagăr în Siberia de unde a reușit să evadeze în aprilie 1918. După întoarcerea din prizonierat este reîncadrat în armata austro-ungară, avansat la gradul de maior și transferat pe frontul italian. 

În toamna anului 1918, martor al colapsului Monarhiei și a armatei sale, s-a reîntors în Maramureș unde s-a pus în slujba idealurilor naționale, fiind din acest punct de vedere exemplul clasic al ofițerului pe deplin angajat pe drumul înfăptuirii României Mari. În acest sens, a participat la Sighet, alături de unchiul său, Alexandru-Cuza Anderco, la constituirea și la ședințele Sfatului Național Român din Maramureș.

După Marea Unire s-a înrolat în armata română și a luat parte la luptele împotriva regimului bolșevic din Ungaria, fiind apoi decorat și avansat până la gradul de colonel, de către regele Ferdinand. 

Sursa: 

- Dr. Ovidiu Muntean, „Ofițerul maramureșan Artur Dan de Apșa. De la loialitatea dinastică la România Mare” în revista „Acta Musei Napocensis”, nr. 53, 2017 - format pdf.

Ilie Lazăr, eroul Naţional al Maramureşului, și legătura cu familia Anderco de Homorod 

Am avut curiozitatea să țes legătura dintre familiile Lazăr și Anderco, din momentul în care am întâlnit următorul pasaj, în Memoriile lui Ilie Lazăr, citez: 

PAG. 18: A doua zi dimineaţa, chiar şi fără palton de iarna, plec spre Borşa, prin Cârlibaba-Prislop. Este o distanţă de cca 45-50 km aşa că trebuie să merg în marş forţat ca să nu mă prindă noaptea în vârful munţilor. (...) Către orele 5-6, ajungem la Borşa, unde ambii tragem la ruda mea Alexandru Anderco Cuza, care ne primeşte cu toata dragostea; dă ordin să ni se pregătească mâncare şi loc de dormit. Vine tot personalul casei şi încearcă să-mi scoată cizmele, dar mie nu reuşesc să-mi scoată decât una, cealaltă fiind îngheţată. Trebuie să se taie o bucată din piele. Bine odihnit şi hrănit, după ce aflu toate noutăţile de la Al. Cuza despre prăbuşirea frontului italian şi cu revoluţia din Ungaria, într-un tren cu geamuri sparte şi vagoane distruse plec spre Sighet.

(...)

PAG. 20: După această alegere şi manifestare entuziastă, se apropie de Vasile Chindriş marele român Alexandru Anderco Cuza, proprietar în Borşa şi, în entuziasmul mulţimii, îi preda acestuia un plic, în care numai câţiva am ştiut că erau bancnote în valoare de 100.000 coroane, pentru cheltuielile în legătură cu organizarea româneasca a judeţului istoric Maramureş. (Ţin a menţiona aici că Alexandru Anderco Cuza, fiul fostului preot Anderco, s-a născut în anul 1859, când a fost proclamat Alexandru Cuza domnitor, împrejurare ce l-a determinat pe tatăl său să-l boteze cu numele de Cuza). 

Sursa: Alin-Spiridon Pralea, CONTRIBUŢIA LUI ILIE LAZĂR LA MAREA UNIRE, memorii-documente, Sighetu Marmaţiei, 2018. - vezi pdf. 

Ilie Lazăr, în cartea „Amintiri" apărută la Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 2000 înformează despre originea familiei lvaşco la pagina 24: 

Mama mea, născută în Apşa de Jos, descindea din nobila familie „Ivaşcu de leud", una din cele mai vechi familii din Maramureş, iar după mamă se trăgea din tot atât de veche şi nobilă familie, Dan. Era înrudită cu familia Mihalaca (moşier în Apşa de Jos şi fost „viţişpan", adică subprefect al judeţului Maramureşului, prin anul 1860). În acea vreme ,,fişpan" - prefectul judeţului Maramureş - era românul Iosif Man. Maramureşul în acel timp era condus aproape numai de români, cum erau familiile: Man, Mihali, Dunca, Jurca, Mihalca, Lazăr, Jura, Balea, Dan, Tomoioagă, Coman, Anderca ş.a.