Tură de o zi la Peștera cu oase, Biserica de lemn și Borcutul din Poiana Botizii, în Țara Lăpușului

 

Peștera cu oase, Biserica de lemn și Borcutul de basm de la Poiana Botizii, vizitate în aceeași incursiune demnă de Bear Grylls... Adică, în care număram cojile de mere și de afine din căcăluții de urși, la propriu, spre Peștera cu oase! Dar, staţi liniştiți, de la drumul județean 109F, peştera e la nici un kilometru două sute de metri, prima urcare se face pe lângă niște case de vacanță, pe un drum de taff (sau forestier, whatever, de căruţă șleampătă, nah), apoi urmează nişte poieni grozave tot înainte, apoi o luaţi la stânga, cum indică un bolovan în treacăt, urmat imediat de o semnalizare mai explicită, apoi urcați vreo două sute de metri și dați de o stâncăraie superbă în care se deschide hăul strâmt al peșterii. Succes!

Peștera cu oase

Peștera fosilă din Poiana Botizii, lângă comuna Băiuț, are o lungime de 40 m și înălțimea de 3 m. Peștera are o singură intrare și este subiectul primei lucrări de speologie a unei peșteri din județul Maramureș, redactată de Primics Gy, în anul 1986. În jurul Peșterii cu Oase circulă mai multe legende, una dintre ele sugerând faptul că peștera ar fi fost casă haiducului Pintea.

Locația: Google maps - 68 km de Baia Mare, 24 km de Târgu Lăpuș 

Biserica de lemn din Poiana Botizii, datată 1825, monument istoric

Biserica de lemn din Poiana Botizii, comuna Băiuț, are hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel și este datată din 1825. Biserica este situată pe o colină, în cimitirul satului, fiind construită din stejar, cu tălpile așezate pe o temelie de piatră, după un plan de tip navă, bârnele fiind îmbinate în coadă de rândunică. Este de dimensiuni medii, cu lungimea de 17 m și lățimea de 5 m. Dovedindu-se neîncăpătoare, în anul 1920 bisericii i s-a mai adăugat o tindă. Deasupra naosului, la mijlocul acoperișului se ridică turnul format dintr-o singură secțiune, căptușită cu scânduri. (Wiki)

Locația: Google maps


Borcutul de la Poiana Botizii

Izvor mineral pulsatoriu, situat în partea nordică a localității la aproximativ 3.5 km. A fost descoperit în anul 1969, în urma unei forări. Pulsurile de apă au loc datorită acumulării dioxidului de carbon și hidrogenului sulfurat, ce îi conferă mirosul specific. Prin barbotare apa minerală inundă incinta, fenomenul se întâmplă la 10-12 minute iar nivelul apei se ridică la 10-30 cm. Sursa: CNIPT Târgu Lăpuș – Facebook

Locația: Google maps

La nici 200 metri de acest izvor veți întâlni o raritate a locului. Datorită spălării minereurilor de către apa ce se scurge din mina Cizma, pârâul ce se formează are culoarea albastră, la fel ca apa celebrului Lac Albastru de lângă Baia Sprie. Pârâul Cizma este un afluent al Râului Lăpuș.


Explorați cu avid, printre căcăluți de urși și grote de pârși website-ul nostru www.portal-maramures.ro
Foto/video: © Adrian Man, Portal Maramureş, 21.09.2024