La meșterul olar Chira Vasile, în Cărbunari



Chira Vasile, împreună cu soția sa Ica, (din familia Sitar, care a scris istorie în acest domeniu) s-au dedicat meșteșugului olăritului cu o pasiune și dragoste pentru arta tradițională.

Cât am stat acolo, de povești, Vasile a și plămădit la roată două ulcioare mari, numai bune de băgat la cuptor, cu o dexteritate desăvârșită. Mă uitam extaziat cum lutul prindea forma, ba de farfurie, apoi se înălța, se unduia, se arcuia cu sîrg, făcea un gât, căsca o gură mare, își umplea pîntecele cu aer, sub mâinile dibace ale lui Vasile și, uite cum ulciorul lua viață!

Ica e iscusită în a picta și decora ceramicele, de mai mare dragul să le mângîi cu privirea, nu te mai saturi de la culori și detalii!

Deja Chira e cunoscut în tot Maramureșul, un pretendent peste ani la titlul de Tezaur Uman Viu. Tocmai s-a întors din SUA, de la evenimentul ”Romanian Weekend at the Wharf”, care a avut loc în perioada 7-9 iulie 2023.

Dar Vasile și Ica nu plămădesc doar lut și-i dau viață, și culoare. Se ocupă de promovarea Țării Chioarului și a Maramureșului prin tot felul de evenimente. Iar ”Casa cu oale” din Cărbunari are un atelier spațios ce, curând, va găzdui adevărate ateliere tradiționale de olărit! Numai succes, Ica și Vasile, că dar de plămădit lut aveți!

P.S.1 – Mașina lor are numărul ”Lut”!
P.S 2 – „Frunză verde trei surcele / Vă plac blidele mele?”
Da și da, vizitați pagina: Chira Art

de Adrian Man, webmaster: BJ „Petre Dulfu” | Portal Maramureș